Care este situația prelungirii contractelor lui Zeljko Kopic și ale celor mai buni jucători de la Dinamo: „Suntem în acea zonă!”
Andrei Nicolescu, administrator special al „câinilor”, a precizat că sunt semnale pozitive vizavi de noi acorduri, extinse, cu Zeljko Kopic, Eddy Gnahore și Astrit Selmani, doar câțiva dintre cei ce au dus Dinamo pe podium și cărora le expiră angajamentele la vară.
Dinamo a revenit pe podium, după 1-0 pe „Ilie Oană” cu Petrolul, sunt și mai intense speranțele „câinilor” pentru a prinde play-off-ul. Ar fi prima oară după 2017 când echipa roș-albă ar atinge această fază.
Bucureștenii au ajuns la două puncte în spatele liderului U Cluj, iar sâmbătă seară are un nou meci important, tot de play-off, contra lui Sepsi (20:30, Arcul de Triumf).
Cu Zeljko Kopic și Astrit Selmani sunt șanse mai mari decât cu Eddy Gnahore
Dacă gruparea trebuie să rezolve situația insolvenței – termenul limită este noiembrie 2025, dar doar până în mai 2025 se poate înscrie pentru licența de Europa în perspectiva ediției 2026/2027 -, echipa și-a programat să ajungă la un acord cu trei oameni foarte importanți în angrenajul formației ce a atins podiumul Superligii.
Zeljko Kopic, Eddy Gnahore și Astrit Selmani sunt trei dintre oamenii vitali pentru Dinamo în prezent. Și lor le expiră contractele cu roș-albii în iunie 2025, sunt doriți pe termen mai lung în „haită”. Dar niciunul nu și-a extins contractul.
Oficialii bucureștenilor speră să rezolve măcar două probleme din trei până la finele lui 2024: Zeljko Kopic și Astrit Selmani. Cu Eddy Gnahore tratativele sunt mai grele, conform informațiilor GSP.ro, francezul jonglând și cu ideea unei reveniri în patria natală pentru a fi alături de soție și de familie.
8goluri și 4 assist-uri a adunat Selmani în 16 etape în acest sezon, el urmând să fie absent sâmbătă, cu Sepsi, din cauza cumulului de cartonașe
Andrei Nicolescu a transmis suporterilor vizavi de negocieri: „Suntem într-o zonă pozitivă”
Andrei Nicolescu, administratorul special al echipei, este direct în tratative pentru extinderile contractuale. Nu s-au dat termene-limită, mai ales că echipa este angrenată într-un final teribil de 2024, cu încă șase meciuri oficiale în trei săptămâni.
„O bătălie foarte importantă pentru bătălia noastră din play-off. Ne dă încredere pentru ceea ce vrem noi să construim, ne arată că este realizabil. Urmează o etapă foarte grea, în care se joacă patru meciuri cu implicații la play-off.
(Despre negocierile privind prelungirea înțelegerilor) Suntem în aceiași parametri de care v-am zis. Este și Mister (Kopic) în situația asta, și alți jucători. Suntem într-o zonă pozitivă, când se va finaliza veți afla primii. Sunt detalii contractuale ce nu pot face parte din discuțiile publice.
(Despre Gnahore) Negociem, negociem. Clubul își face calcule, suntem într-un proces. (Sunt șanse de reușită?) E de bine…”, a reacționat Nicolescu.
Cred că anul ăsta am reușit să construim. Poate nu construim cu viteza cu care și-ar dori unii fani sau dumneavoastră, presa, dar încercăm să facem lucrurile cât mai bine. Reușim să fim în 2024 în parametrii prefigurați la începutul sezonului. Suntem aproape de așteptările grupării
Andrei Nicolescu, administrator special Dinamo
Leave a Reply