FCSB, în fața celui mai scump transfer din istoria SuperLigii

gigi-becali

Grație reușitei din minutul 12 al meciului cu Botoșani, Bîrligea a devenit lider solitar în clasamentul golgheterilor SuperLigii, cu 10 reușite. Patronul FCSB-ului s-a declarat impresionat de prestațiile atacantului transferat de la CFR Cluj și e convins că nu-l va mai putea păstra mult timp.

  • Două milioane de euro a plătit Gigi Becali pentru transferul lui Bîrligea de la CFR Cluj.
  • 15 goluri și 3 assist-uri în 27 de meciuri a reușit Daniel Bîrligea în acest sezon, pentru CFR și FCSB, în toate competițiile.

Gigi Becali, despre Daniel Bîrligea: ”Eu cred că maximum 6-7 luni mai stă la noi, va plăti cineva clauza

Finanțatorul campioanei a afirmat că, în opinia lui, la finalul sezonului 2024/2025 o echipă îi va plăti clauza în valoare de 15 milioane de euro lui Daniel Bîrligea.

Bîrligea e jucător valoros. Eu cred că maximum 6-7 luni mai stă la noi, va plăti cineva clauza. Nu știu dacă-l prinde anul viitor (n.r.- sezonul următor). Mai joacă 3-4 meciuri europene”, a declarat Becali, potrivit Fanatik.

În cazul în care Bîrligea va pleca de la FCSB în schimbul a 15 milioane de euro, internaționalul român va deveni protagonistul celui mai scump transfer din istoria SuperLigii. În acest moment, pe primul loc este mutarea lui Dennis Man la Parma, pentru 11 milioane de euro.

 

Bîrligea e fix ăla pe care-l doream eu, atacant-marcator. Nu ratează, nu ratează din nicio poziție, face presing la portar, pe fundașii centrali adverși. Așa trebuie, da!”, a mai spus Gigi Becali despre Daniel Bîrligea.

Trecut pe la Academia Hagi și Luceafărul Brăila, Bîrligea și-a continuat junioratul în Italia, la Palermo. A mai evoluat la Teramo, iar în ianuarie 2022 a fost ”repatriat” de CFR Cluj.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*