Breaking: Zeljko Kopic (47 de ani) și-a prelungit contractul cu Dinamo, după mai multe runde de negocieri

În cursul zilei de vineri, 10 ianuarie, Zeljko Kopic (47 de ani) și-a prelungit contractul cu Dinamo, după mai multe runde de negocieri.

Tehnicianul croat a semnat un nou angajament cu dinamoviștii până în iulie 2028.

Andrei Nicolescu i-a setat deja obiectivele lui Zeljko Kopic, după ce croatul a semnat prelungirea cu Dinamo: ”Să ne batem pentru trofee cât mai devreme”

Andrei Nicolescu s-a declarat extrem de mulțumit de faptul că Zeljko Kopic a acceptat propunerea lui Dinamo de a semna prelungirea contractului, scadent în vara anului 2025.

Administratorul special al ”Câinilor roșii” își dorește ca tehnicianul croat să aducă trofee în ”Ștefan cel Mare”, în cel mai scurt timp, după o lungă pauză de așteptare pentru dinamoviști, perioadă în care Dinamo s-a regăsit deseori în subsolurile SuperLigii.

Obiective? Avem obiective imediate și obiective pe termen lung. Să ne batem pentru trofee cât mai devreme. Dar asta trebuie să o facem împreună. Avem niște limitări, dar ușor, ușor ne vom bate pentru trofee. Nu a fost vorba că a fost greu de convins Kopic.

 

E vorba de toate ipotezele pe care le vedem în viitor, care trebuie gestionate corect. Trebuie să știm în fiecare moment ce se va întâmpla și cum putem lua cele mai bune măsuri.

Noi știam ce tip de antrenor e Kopic, încă de la numire. Ne bucurăm că vom continua și mai avem foarte mult de construit. Suntem abia la început.

Toată lumea vorbește de titlu, dar noi vrem să ne asigurăm play-off-ul. Am făcut o primă parte care ne-a adus acolo și trebuie să continuăm. E important să fim în play-off. Tot ce se va întâmpla după, va fi un bonus”, a declarat Andrei Nicolescu, în cantonamentul din Antalya.

Zeljko Kopic: ”Cu 3-4 jucători de o calitate ridicată, ne putem înscrie în lupta la titlu”

Deși echipa sa se află la o distanță minimă față de prima poziție a ierarhiei, la doar o lungime de undă de liderul ”U” Cluj, antrenorul Zeljko Kopic crede că Dinamo are nevoie de întăriri serioase pentru a se implica în lupta la titlu, din acest sezon.

Tehnicianul croat, care a semnat prelungirea contractului cu Dinamo, crede că formația sa va avea șanse reale să se bată la titlu în actuala stagiune doar dacă în această iarnă vor sosi la echipă 3-4 jucători extrem de valoroși, mult peste nivelul SuperLigii.

Însă, până la implicarea în această ”luptă”, tehnicianul croat a subliniat că Dinamo trebuie în primul rând să-și asigure prezența în play-off la finalul sezonului regulat.

Trebuie să construim un Dinamo și mai puternic. Cu 3-4 jucători de o calitate ridicată, ne putem înscrie pe acest drum (n.r. pentru câștigarea titlului).

Trebuie să performăm, dar în primul rând trebuie să ajungem în play-off. Vreau să ajungem la un nivel și mai bun”, a spus Kopic, într-un interviu acordat pentru Digi Sport.

Până acum, Dinamo a transferat în această iarnă un singur jucător: atacantul Alexandru Pop (24 de ani) de la Oțelul Galați, pentru 100.000 de euro.

Însă, după cum a anunțat și Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, la echipă ar urma să mai sosească jucători noi în această fereastră de transferuri.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*