Zeljko Kopic a pus STOP! De ce nu vrea să mai transfere încă un atacant la Dinamo

Zeljko Kopic, după primul amical al lui Dinamo: „Mai vreau transferuri!” »  Ce spune despre contract

”Câinii” au adus 12 jucători sub comanda lui Zeljko Kopic (46 de ani), în perioada de mercato a verii.

Zeljko Kopic: ”Dacă mai încercam să aducem un atacant peste medie era posibil ca unora dintre cei din lot nu să le dăm posibilitatea să joace

Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a anunțat faptul că dinamoviștii nu vor mai aduce niciun jucător în această perioadă de mercato, deoarece echipa are deja suficienți fotbaliști cu profil ofensiv în lot.

În zona atacantului central avem trei opțiuni în lot și, pe de altă parte, am crezut foarte mult în cei pe care îi avem în posturile de atac. Avem concurență reală cu 2 jucători pe post.

Dacă mai încercam să aducem unul peste medie, era posibil ca unora dintre cei din lot nu să le dăm posibilitatea să joace, pentru că am încercat să creăm concurență pe posturi, în zona de atac. Jucătorii trebuie să fie, oricum, capabili să joace pe mai multe poziții.

 

Noi credem că Politic, Hakim, Selmani, Soro, Bani, Petru sunt jucători care trebuie să crească și își vor arăta valoarea. Mai sunt și alții pe care i-am omis.

Vrem să construim pentru viitor, să nu luăm jucători care să reprezinte soluții de 6 luni sau un an. Am încercat să o facem echilibrat, poate dezechilibrat în anumite momente.

Valul de tinerețe vine cu un risc, dar vrem să avem jucători cu calitate fotbalistică, dar și de caracter”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit dinamo.1948.club.

Transferurile făcute de Dinamo în mercato

  • Alexandru Roșca (20 de ani)
  • Maxime Sivis (26 de ani)
  • Kennedy Boateng (27 de ani)
  • Cătălin Cîrjan (21 de ani)
  • Adrian Caragea (18 ani)
  • Andrei Ionică (19 ani)
  • Raul Rotund (18 ani)
  • Răzvan Pașcalău (20 de ani)
  • Raul Opruț (26 de ani)
  • Andrei Mărginean (23 de ani)
  • Valentin Dumitrache (21 de ani)
  • Alberto Soro (25 de ani)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*