Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a vorbit despre victoria cu Petrolul, scor 1-0.
Oficialul lui Dinamo l-a lăudat pe Alexandru Roșca, portarul care i-a luat locul între buturi titularului Adnan Golubovic, accidentat. Jucătorul de 21 de ani are un meci și jumătate în care nu a luat gol. După ce a jucat o repriză cu CFR Cluj, a fost titular cu Petrolul.
Pe lângă Roșca, Nicolescu l-a lăudat și pe Lukas Zima, portarul Petrolului, care va ajunge la FCSB în iarnă.
VIDEO. Andrei Nicolescu: „Sunt mândru de Roșca”
„A fost o victorie importantă. Vreau să felicit portarul echipei gazdă. De fapt, vreau să felicit FCSB, nu a început mercato încă, dar cred că a făcut un transfer extraordinar. Dacă nu era în formă așa bună, scorul era altul. Am dominat meciul de la un cap la altul, am arătat un joc solid.
Dacă marcam în repriza a doua, meciul era mai ușor și mai repede tranșat. Ne arată că ce vrem să facem noi anul acesta, să construim, e un obiectiv realizabil. Primele 8 echipe joacă între ele etapa viitoare, vor fi 4 meciuri tari.
Sunt mândru de ce am făcut în vară cu transferul lui, are stăpânire de sine și va ajunge un mare portar”, a declarat Andrei Nicolescu, la zona mixtă.
Tot meciul s-a desfășurat într-un spirit de fair-play, nu vreau să ne legăm de mici evenimente care nu au afectat desfășurarea partidei. Am trecut prin experiențele astea și ne facem treaba când suntem gazde. Nu știu cum s-au făcut lucrurile aici și nu vreau să comentez. Dar lucrurile s-au desfășurat într-o atmosferă de derby.
– Andrei Nicolescu
Negociem cu anumiți jucători, în aceeași situație se află și Mister. Suntem pe drumul cel bun. Sunt detalii contractuale care se negociază, nu pot să spun public.
– Andrei Nicolescu
Leave a Reply